Filmele saptamanii: Va curge sange si Cantecele de dragoste

Asta este, nu ma pot abtine saptamana asta, trebuie sa mai recomand inca doua filme la, deja, filmele saptamanii (ca nu mai merge cu unul singur, e oferta bogata). Dar am sa ma mai limitez la vara, cd vom cauta degeaba un film decent pe la cinema-urile in oras si vom gasi doar actiune si alte mizerii.
Dar sa ma intorc la cele doua filme.
Primul, There will be blood sau Va curge sange tot ruleaza prin oras de ceva vreme, s-a facut tam-tam pe seama lui cum ca e o lectie de cinematografie si ca Daniel Day si ca violenta si ca ce frumos. Dar eu nu aveam de gand sa il vad, pentru ca, dupa cum bine zicea un prieten snob al meu, "eu nu ma uit la filme cu tarani". Pe deasupra, subiectul nu ma atingea in nici un fel. Dimpotriva. Dar, fortata de imprejurari (a se citi prieteni insistenti si reducerea de miercuri Orange film) am mers si am vazut. Si mi-a placut cum mai rar mi-a placut un film in ultima vreme. E un film frumos, nu neaparat bun. E corect si simplu si nu solicita foarte mult implicarea emotionala a spectatorului. Adica, la filmul asta, esti mai mult spectator ca niciodata: nu plangi, nu suferi, ci doar asisti din off la poveste de pe ecran. Ceea ce nu e neaparat de bine. Dar filmul nu se complica inutil nici o secunda, e foarte bine jucat (si nu sunt fan Daniel Day), scenele sunt lungi si intense, iar muzica...ei bine muzica puncteaza foarte bine tensiunile din film si nu m-as fi putut gandi la o alegere mai buna. Pana la urma, pentru ca nu vreau sa descriu in vreun fel povestea filmului, cred ca este, totusi, vorba despre alegeri atunci cd vorbim despre o atare productie. Alegeri corecte: casting, muzica, cinematografie...ce sa mai, tot. Deci trebuie sa mergeti sa il vedeti. E musai.

Cat despre Les Chansons d'amour, povestea sta cu totul altfel. E un film franuzesc...cel mai frantuzesc film, un soi de musical daca te gandesti ca mai toti actorii canta si danseaza pe strada la un anumit moment, un film romantic daca iei in considerare toate amorurile mai mult sau mai putin fericite care se leaga in film, un film in care toata lumea fumeaza (atat de mult si atat de pasionat incat si prietenul nefumator care m-a insotit simtea nevoia acuta a unei tigari) si se culca cu toata lumea pe principiul fete cu fete cu baieti cu baieti cu fete cu baieti. Si, ca sa nu uit de unde am plecat, e un film frumos si care te face sa te simti bine, sa iesi de la cinema cantand si dansand, sa cumperi flori si sa te plimbi toata noaptea. Asa ca trebuie sa va luati perechea sau prietenii disponibili si sa mergeti sa vedeti filmul. Acum ruleaza la Studio, saptamanile viitoare vedeti voi pe unde il mai prindeti.

Filmul saptamanii: Dragostea in vremea holerei

(Recomandat de Condeierul aspirant).
Da este vorba despre Dragostea in vremea holerei - filmul nu cartea. sau poate si cartea. si putin din locul unde se desfasoara - Cartagena de Indias.
Intamplarea face ca am fost la Cartagena in Columbia in septembrie anul trecut. Si apoi la fel de intamplator in noiembrie am citit Dragostea in vremea holerei. Locurile le recunosteam dar Marquez nu a numit niciodata orasul in cartea sa, desi intr-una din cele douasprazece povestiri calatoare vorbeste de cartierul La Manga din Cartagena, acelasi cartier La Manga in care se petrec evenimente in Dragostea in vremea.... Orasul e mix de colonial si port vechi cu clima tropicala caraibiana si cu o viata intensa. Il recomand oricui iubeste America Latina.

De film: cartea bate filmul - foarte scurt. de fapt nici n-are cum altfel, fiindca stilul lui Marquez cu foarte putin dialog si descrieri de scene si intamplari in "lirismul sau magic" nu da loc niciunui scenarist sau regizor sa se desfasoare plin. De fapt de multe ori filmul pare gol. Asa si este caci nu reuseste sa surprinda feelingul cartii. Totusi, anumite parti sunt interpretate inteligent si filmul curge bine. Firul cartii este urmat cu sfintenie, ordinea e corecta si aproape tot respectat la fix. Mai putin feelingul pe care il ai cand citesti cartea, sau mai ales dupa ce o termini - nu prea il simti in film. Mi-ar fi placut mult in spaniola, probabil din ratiuni comerciale a fost facut in engleza.
Inca o chestie - sala era arhiplina la Multiplex, vineri - eu zic ca multa lume a citit cartea si e curioasa de film. nota generala - filmul ok, merita vazut, dar puteti astepta 2-3 ani sa vina la HBO.

Premiile Gopo sau despre prea putine filme

Aseara s-au decernat premiile Gopo. Nominalizatii au fost putini, iar filmele castigatoare au fost si mai putine. Adica doua. Fara sa lungim vorba, o sa va spun ca 4 luni, 3 saptamani si 2 zile a luat acasa trofeele pentru cel mai bun film de lung metraj, cea mai buna regie, cea mai buna actrita intr-un rol principal, cei mai buni actor/actrita in rol secundar, imagine, sunet si scenografie. Plus premiul publicului.
Celalalt castigator, California Dreamin', a luat premiile penru cel mai bun scenariu, cel mai bun actor intr-un rol principal, sunet, costume si premiul Tanara speranta pentru Tudor Voican, pentru scenariul filmului.
Toate bune si frumoase pana aici, mai ales ca cele doua filme au meritat din plin toate onorurile pe care le-au primit in ultimul an.
Dar doar atat? Romania e in stare sa produca, intr-un an, doua filme ok? Cand stai sa te gandesti la istoria filmului romanesc, doua filme sunt multe. Dar, cand te gandesti la proiectele care trec anual prin selectiile CNC si care nu ajung sa fie produse din lipsa de fonduri sau din alte motive, doua filme , oricat de bune, sunt putine. Prea putine pentru a putea vorbi despre noul cinema romanesc.

The BAFTA and the Grammy

De cand cu greva scenaristilor, care a dat peste cap toate programele TV americane si a facut din ceremonia decernarii Globurilor de Aur o amarata de conferinta de presa, ne-am cam plictisit la televizor. Acum, ca greva de trei luni s-a incheiat, ne vom bucura de episoade noi din serialele pe care le piratam, de talk-show-uri mai cu talc si de festivitati de premiere in toata regula...si aici ma gandesc la Oscar.
Dar sezonul de mari premii a inceput deja, si iaca cine sunt castigatorii primelor serii.
Premiile Bafta ale academiei britanice s-au dus cam acolo unde se astepta toata lumea: la Atonement pentru cel mai bun film, la No country for old men pentru regie, la Daniel Day Lewis (in There will be blood) in rol principal si Javier Bardem in rol secundar. Marion Cotillard a luat premiul pentru rolul principal din La vie en rose si Tilda Swinton- pe cel pentru rol secundar.
Asta ca sa stiti la ce filme sa mergeti de acum inainte.
La Grammy scenariul a fost la fel de previzibil, cu Amy Winehouse (care nu a participat din motive de viza) luand 5 premii si Kanye West- 4. In rest, multime de castigatori, de la Bruce Springsteen la Michael Buble, The White Stripes, Foo Fighters, Chemical Brothers, Justin Timberlake, Alicia Keys, etc etc etc etc.

Filmul saptamanii: Sweeney Todd- the horror

Recunosc: un musical horror, care mai e si altoit dupa o poveste celebra si foarte jucata pe Broadway nu pare cea mai buna optiune pentru o seara de marti, mai ales daca nu ai o pasiune pentru gen. Totusi, Sweeney Todd e un film de vazut. Din varii motive.
In primul rand, pentru ca e inca o nebunie a lui Tim Burton si asta il recomanda din start: filmul o sa fie dubios, intunecat, exagerat si nici o secunda plictisitor. Iar daca ai vazut Corpse Bride sau Vincent Price ai sa intelegi de ce.
Apoi, pentru ca Johnny Depp canta (in toata regula, adica nu playback...ci la fiecare scena si dubla) si joaca asa cum o face el de obicei, adica bine. Din pacate, nu arata la fel de bine cum te-ai astepta, dar este inca fermecator.
Si pentru ca Helena Bonham Carter canta si joaca si isi justifica prezenta in film, dincolo de acuzatiile ca ar fi fost distribuita pentru ca este sotia regizorului.
Nu in ultimul rand, pentru ca este foarte bine realizat in materie de culoare, filmare, editare...si oricat n-as putea sa ii sufar pe oamenii care spun ca se duc la film pentru imagine, aici trebuie sa admit: ai la ce sa te uiti. Si sa nu uit nici costumele :)
Long story short: un film despre un barbier criminal in serie bantuit de trecut si o brutaritza nebuna dar extrem de pratica, care canta impreuna, omoara si fac placinte din carne de om. Minus o multime de defecte care te pot descuraja. Plus doi actori care se simt bine in pielea lor si unul cu altul pusi intr-un decor minunat. Fa tu calculele.

*ST ruleaza saptamana asta la plex-uri si la CinemaPro.

Filmul saptamanii: Irina Palm- sau lectia de (i)moralitate

Pe scurt, Irina Palm este un film despre o femeie de peste 50 de ani care ajunge sa se prostitueze. Luat mai la bani marunti, filmul este despre multe alte chestii. Marianne Faithfull e o bunicuta din suburbii cu o voce absolut superba, al carei nepot trebuie sa faca urgent o operatie care i-ar putea salva viata. Numai ca nimeni nu mai are bani pentru asta: parintii sunt falimentari, tot oraselul a facut donatii pentru tratamentele copilului, nu mai exista variante. Asa ca bunica pleaca in cautare de lucru in Londra si ajunge intr-un sexy club care afisa un anunt "Angajam hostesse".
De ce trebuie sa il vezi: pentru bunicuta Marianne, pentru firescul situatiilor, pentru simplitate si pentru ca filmul nu este nici o secunda vulgar.
Pana la urma, Irina Palm este o lectie de moralitate care nu da neaparat raspunsuri clare, dar iti pune intrebari: pana unde poti sa mergi pentru o persoana pe care o iubesti, in ce conditii sexul platit este acceptabil, peste cate bariere personale trebuie sa treci ca sa ajungi sa faci orice. Si cat de dispus esti sa te lepezi de ipocrizie.
Si am invatat ca sexul platit nu e imoral. Este doar un targ: bani pentru un serviciu. Singura prejudecata pe care o am inca este ca sexul nu ar trebui sa cumpere orice. De exemplu, nu e ok sa inlocuiesti alte performante (profesionale, sa zicem) cu sex. Si nu e ok (cred) sa avansezi in cariera pentru ca ai facut sex in loc sa iti faci treaba.

Filmul saptamanii: Am o slujba naspa rau vs Elizabeth, the Golden Age

Ca tot vorbeam despre cinema si vreau sa facem o traditie din recomandarea de film, iata ce mai e pe la cinema saptamana asta.
In functie de dispozitie, ar cam fi de vazut "Am o slujba naspa rau", la Union si la Studio.
5 femei care lucreaza intr-un restaurant se isterizeaza maxim intr-o seara dificila, in care nimic nu merge cum trebuie, clientii sunt dificili, sobolanii misuna, problemele personale se aduna si ele si totul fierbe pana in momentul in care una dintre ele, Abbie (Neve Campbell, care ar face bine sa stea mai mult imbracata pe ecran, de dragul retinei noastre) are o izbucnire care alunga musteriii.
Dar totul se insenineaza pana la sfarsit, odata cu aparitia unui personaj celebru care canta si danseaza si salveaza ziua. Motive pentru care ar trebui sa il vedeti: Shirley Henderson intr-un rol minunat (o sa o recunoasteti din Bridget Jones), Oana Pellea overacting, dar amuzanta pana la urma, in tristetea ei, Alexandra Maria Lara, si faptul ca e foarte posibil ca, dupa o zi nasoala la munca, filmul sa va prinda bine.
Schimband cu totul registrul, Elizabeth, the Golden Age face parte dintr-o cu totul alta categorie: actori grei, buget mare, epic kind of movie. Dar filmul pe care il puteti vedea la toate "plex-urile" din oras este mai mult decat atat. Mai ales daca ati vazut si primul Elizabeth.
In principiu, este vorba de anii de maturitate ai reginei protestante, care e nevoita sa lupte impotriva Spaniei, sa ia decizii majore si in acelasi timp sa se chinuie sa-si inabuse orice urma de viata personala. Motive pentru care sa il vedeti: Cate Blanchett este, pe rand, grandioasa si demna de mila, costumele si decorurile sunt minunate, Clive Owen in rol de corsar...plus intrigile politice care fac toti banii (prin comparatie cu scena politica actuala).

Cinema cinema

sau unde ne mai pierdem timpul la sfarsit de iarna

Zilele trecute un amic imi cerea, in scopuri de research, sa imi dau cu parerea (avizata :)) despre cinematografele din oras. Asta m-a pus cumva pe ganduri. Merg des la cinema, drept pentru care imi mai permit sa fac si o recomandare din cand in cand, dar niciodata nu m-am gandit prea mult la un cinematograf in termenii pe care mi i-a propus acest prieten. Adica locatie, servicii, preturi, program, popcorn si alte jucarele la bar. Pentru mine, lucrurile astea nu conteaza prea tare.
Dar sa trecem peste.
Iata care sunt concluziile acestui mini-studiu, publicate intr-un cotidian.
Cele mai bune cinema-uri dinBucuresti, deci, sunt: Studio, CinemaPro, Europa, Hollywood Multiplex, Cityplex, Glendale, Union, Corso si Scala. S-a votat.

Filmul saptamanii: The Boss of it All

Daca lucrezi intr-un loc in care sefii isi scuza intotdeauna deciziile neinspirate invocand un sef inca mai mare si, eventual, atotputernic, o sa iti placa filmul asta.

Pe scurt, directorul unei companii de IT vrea sa isi vanda firma. Problema este ca atunci cand a inceput afacerea a inventat un director de companie pe seama caruia erau pusi toti pasii neplacuti care trebuiau parcursi pentru bunul mers al afacerii. Pentru negocierile cu eventualii cumparatori, el angajeaza un actor somer pentru a juca rolul sefului cel mare, cel care taie si spanzura. Dar actorul/sef va fi cunoscut si de angajati si va trebui sa isi extinda rolul pana la situatii care ii incearca moralitatea. Dar trebuie sa il vedeti ca sa stiti cum se va descurca the Boss of it all si care va fi deznodamantul.

Lars von Trier nu face comedie, nu e genul lui si celelalte filme ale lui care au rulat pe ecrane romanesti, adica Dancer in the Dark, Breaking the Waves, Dogville si Manderlay nu seamana deloc, cel putin in materie de plot, cu acest film. De aceea nu m-am dus la film convinsa ca ma va face sa rad. Dar am ras, si pana la urma asta este cea mai buna recomandare.

4,3,2

Nu stiu cate lucruri pe care nu le-ati auzit deja as putea sa va spun despre filmul lui Cristi Mungiu. Asa ca nu am sa va vorbesc despre el. Vreau, in schimb, sa va vorbesc despre cinema....sau mai degraba despre sala de cinema. Avem in Bucuresti o multime de cinematografe in care ruleaza o multime de filme. Oricine poate sa aleaga dupa bunul plac unde sa se duca sa vada un film si sa rontaie o floricica de porumb. In ultimii ani, de cand locuiesc aici, m-am obisnuit sa ma uit la programe si sa ies cu prietenii la film....unde avem chef. Si asa mi se pare normal. Numai ca normalitatea pe care o vad eu nu e aceeasi pentru toata lumea.
Pana sa vina Cristi Mungiu cu ideea de a face un cinema mobil, astfel incat tot romanul sa poata sa vada 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, habar nu aveam cate orase din Romania sunt lipsite de sali de cinematograf. Desigur, am vazut cum a fost treaba in orasul meu natal, unde singura sala unde vedeam filme mai interesante s-a inchis din lipsa de spectatori, si , deci, de fonduri. Celelalte 2 sali traiesc si azi bine merci de pe urma productiilor de la Hollywood cu mare buget.
Dar sala micuta, cu scaune de lemn, unde am vazut pentru prima data Dancer in the dark, Hable con ella si alte filme care mi-au ramas dragi nu mai exista. Asta in primul rand pentru ca oamenii nu mai merg la cinema.