Filmele saptamanii: NeeeeeeeeeeeexT

Luni incepe NexT, festivalul international de scurt si mediu metraj. Este doar a doua editie, deci un festival tanar, care, pe deasupra, s-a nascut din motivele gresite: adica in memoria lui Cristian Nemescu si Andrei Toncu.

Festivalul se va desfasura la cinemateca Eforie, Orange Concept Store si Clubul Taranului Roman, cu proiectii, discutii, workshopuri despre care puteti afla mai multe lucruri chiar de pe site-ul oficial.

Eu v-as spune sa mergeti sa vedeti macar cateva filme, despre care am auzit ca sunt bune, si sa incercati sa revedeti si filmele lui Nemescu, macar asa, gandindu-va ca luni, pe 31 martie, ar fi implinit 29 de ani :( si ca ar fi putut face pentru inca multa vreme de acum incolo filme dragutze, la care sa suspine fetele in voie si la care sa isi duca baietii iubitele pentru impresii artistice&romantism de moda veche.

Pentru o descriere profi a evenimentului, click aici.

Filmele saptamanii: Va curge sange si Cantecele de dragoste

Asta este, nu ma pot abtine saptamana asta, trebuie sa mai recomand inca doua filme la, deja, filmele saptamanii (ca nu mai merge cu unul singur, e oferta bogata). Dar am sa ma mai limitez la vara, cd vom cauta degeaba un film decent pe la cinema-urile in oras si vom gasi doar actiune si alte mizerii.
Dar sa ma intorc la cele doua filme.
Primul, There will be blood sau Va curge sange tot ruleaza prin oras de ceva vreme, s-a facut tam-tam pe seama lui cum ca e o lectie de cinematografie si ca Daniel Day si ca violenta si ca ce frumos. Dar eu nu aveam de gand sa il vad, pentru ca, dupa cum bine zicea un prieten snob al meu, "eu nu ma uit la filme cu tarani". Pe deasupra, subiectul nu ma atingea in nici un fel. Dimpotriva. Dar, fortata de imprejurari (a se citi prieteni insistenti si reducerea de miercuri Orange film) am mers si am vazut. Si mi-a placut cum mai rar mi-a placut un film in ultima vreme. E un film frumos, nu neaparat bun. E corect si simplu si nu solicita foarte mult implicarea emotionala a spectatorului. Adica, la filmul asta, esti mai mult spectator ca niciodata: nu plangi, nu suferi, ci doar asisti din off la poveste de pe ecran. Ceea ce nu e neaparat de bine. Dar filmul nu se complica inutil nici o secunda, e foarte bine jucat (si nu sunt fan Daniel Day), scenele sunt lungi si intense, iar muzica...ei bine muzica puncteaza foarte bine tensiunile din film si nu m-as fi putut gandi la o alegere mai buna. Pana la urma, pentru ca nu vreau sa descriu in vreun fel povestea filmului, cred ca este, totusi, vorba despre alegeri atunci cd vorbim despre o atare productie. Alegeri corecte: casting, muzica, cinematografie...ce sa mai, tot. Deci trebuie sa mergeti sa il vedeti. E musai.

Cat despre Les Chansons d'amour, povestea sta cu totul altfel. E un film franuzesc...cel mai frantuzesc film, un soi de musical daca te gandesti ca mai toti actorii canta si danseaza pe strada la un anumit moment, un film romantic daca iei in considerare toate amorurile mai mult sau mai putin fericite care se leaga in film, un film in care toata lumea fumeaza (atat de mult si atat de pasionat incat si prietenul nefumator care m-a insotit simtea nevoia acuta a unei tigari) si se culca cu toata lumea pe principiul fete cu fete cu baieti cu baieti cu fete cu baieti. Si, ca sa nu uit de unde am plecat, e un film frumos si care te face sa te simti bine, sa iesi de la cinema cantand si dansand, sa cumperi flori si sa te plimbi toata noaptea. Asa ca trebuie sa va luati perechea sau prietenii disponibili si sa mergeti sa vedeti filmul. Acum ruleaza la Studio, saptamanile viitoare vedeti voi pe unde il mai prindeti.

Filmul saptamanii: Dragostea in vremea holerei

(Recomandat de Condeierul aspirant).
Da este vorba despre Dragostea in vremea holerei - filmul nu cartea. sau poate si cartea. si putin din locul unde se desfasoara - Cartagena de Indias.
Intamplarea face ca am fost la Cartagena in Columbia in septembrie anul trecut. Si apoi la fel de intamplator in noiembrie am citit Dragostea in vremea holerei. Locurile le recunosteam dar Marquez nu a numit niciodata orasul in cartea sa, desi intr-una din cele douasprazece povestiri calatoare vorbeste de cartierul La Manga din Cartagena, acelasi cartier La Manga in care se petrec evenimente in Dragostea in vremea.... Orasul e mix de colonial si port vechi cu clima tropicala caraibiana si cu o viata intensa. Il recomand oricui iubeste America Latina.

De film: cartea bate filmul - foarte scurt. de fapt nici n-are cum altfel, fiindca stilul lui Marquez cu foarte putin dialog si descrieri de scene si intamplari in "lirismul sau magic" nu da loc niciunui scenarist sau regizor sa se desfasoare plin. De fapt de multe ori filmul pare gol. Asa si este caci nu reuseste sa surprinda feelingul cartii. Totusi, anumite parti sunt interpretate inteligent si filmul curge bine. Firul cartii este urmat cu sfintenie, ordinea e corecta si aproape tot respectat la fix. Mai putin feelingul pe care il ai cand citesti cartea, sau mai ales dupa ce o termini - nu prea il simti in film. Mi-ar fi placut mult in spaniola, probabil din ratiuni comerciale a fost facut in engleza.
Inca o chestie - sala era arhiplina la Multiplex, vineri - eu zic ca multa lume a citit cartea si e curioasa de film. nota generala - filmul ok, merita vazut, dar puteti astepta 2-3 ani sa vina la HBO.

Filmul saptamanii: Restul e tacere

Saptamana asta va recomand un film care nu mi-a placut deloc. Trecand peste orice parere as avea (care e proasta, ea, parerea), pot sa va spun ca am vazut atat de multa lume inghesuindu-se la cinema, ca am vazut si am auzit aplauze la final, incat am decis ca e mai bine sa va arat trailerul si sa va spun ca celor mai multi oameni din sala le-a placut. Asa ca ati face bine sa incercati, sa vedeti...poate va place.
Plus: in sfarsit un film care zice de bine.

Capsuna de plastic

Capsuna de plastic e un trofeu pe care nu vrei sa il iei. Nimeni nu isi doreste o capsuna de plastic. In cazul in care nu stiti despre ce este vorba, va explic: trofeul de plastic este varianta foarte romaneasca la Zmeura de aur, premiul care se acorda celor mai proaste filme de la Hollywood cu o zi inainte de Oscar.
Anul asta, Capsuna de plastic vizeaza 4 filme romanesti. Ticalosii, Dupa ea, Ingerul necesar si Logodnicii din America. La toate categoriile, fie ca e vorba de cel mai slab film, cel mai slab regizor, cel mai slab actor etc..filmele astea se bat pe suprematie.Eu zic ca ar fi putut sa intre lejer si Restul e tacere al dlui Caranfil, dar e numai parerea mea. Sau poate ca filmul e prea nou si pot sa sper la o nominalizare la anul.
In fine. Nu asta este problema. Sunt doua lucruri care ma amuza tare cand vine vorba despre capsunicile de plastic: primul, ca sunt nominalizate mai multe filme decat la premiile Gopo.
Doi: ca toate categoriile sunt "slabe". Si nu prea inteleg. Domnilor, filmele astea sunt proaste. PROASTE. Nu vad de ce ar trebui sa ne ascundem dupa deget cand acordam astfel de premii. Daca tot are cineva initiativa laudabila de a arata cu degetul si de a rade in hohote, macar sa o faca pana la capat. Deci, sa repetam impreuna: cel mai prost film, cel mai prost regizor, cea mai proasta actrita intr-un rol principal....

Premiile Gopo sau despre prea putine filme

Aseara s-au decernat premiile Gopo. Nominalizatii au fost putini, iar filmele castigatoare au fost si mai putine. Adica doua. Fara sa lungim vorba, o sa va spun ca 4 luni, 3 saptamani si 2 zile a luat acasa trofeele pentru cel mai bun film de lung metraj, cea mai buna regie, cea mai buna actrita intr-un rol principal, cei mai buni actor/actrita in rol secundar, imagine, sunet si scenografie. Plus premiul publicului.
Celalalt castigator, California Dreamin', a luat premiile penru cel mai bun scenariu, cel mai bun actor intr-un rol principal, sunet, costume si premiul Tanara speranta pentru Tudor Voican, pentru scenariul filmului.
Toate bune si frumoase pana aici, mai ales ca cele doua filme au meritat din plin toate onorurile pe care le-au primit in ultimul an.
Dar doar atat? Romania e in stare sa produca, intr-un an, doua filme ok? Cand stai sa te gandesti la istoria filmului romanesc, doua filme sunt multe. Dar, cand te gandesti la proiectele care trec anual prin selectiile CNC si care nu ajung sa fie produse din lipsa de fonduri sau din alte motive, doua filme , oricat de bune, sunt putine. Prea putine pentru a putea vorbi despre noul cinema romanesc.

Filmul saptamanii: JUNO

Juno este adorabil. E primul lucru pe care trebuie sa il stii despre filmul asta. Nu o sa iti spun ca este foarte bun, ca are merite deosebite, ci doar ca este absolut adorabil. Este genul acela de film care te face sa te simti bine, iti umple o ora si jumatate cu zambete si muzici, nu iti pune probleme. Plot-ul este simplu: o adolescenta ramane insarcinata si decide sa pastreze copilul si sa il dea spre adoptie unui cuplu care nu poate sa aiba copii.
Toate bune si frumoase in filmul asta. Fata nu are drame majore privind sarcina ei si faptul ca trebuie sa dea copilul, cuplul care trebuie sa il primeasca se destrama dar fara lacrimi si scene, parintii fetei sunt suparati, dar nu foarte, pentru ca fiica lor minora a dat de greu.
Ironia face ca pe tot parcursul filmului m-am gandit la 4,3,2 al lui Mungiu si mi-am dat seama ca rezolvarea americana a unei astfel de situatii e mult mai simpla si mai frumoasa, dar nerealista.
Dar asta nu e neaparat un minus. E doar placut sa te gandesti ca totul se termina cu bine si happy ending-urile sunt, nu-i asa, reconfortante.

Filmul saptamanii: Atonement

Saptamana asta e mare agitatie in lumea cinefililor de peste tot, cu toate povestile si pronosticurile despre Oscar.
Poate tocmai de asta filmul saptamanii nu e unul de Oscar (desi are cateva nominalizari), ci unul cu un ritm lent (in aparenta), care poate parea plictisitor foarte lesne, dar care are parti frumoase si altele foarte frumoase...pe langa minusuri, evident.
Atonement, tradus in romana in multiple variante, de la Cainta la Remuscare, fara sa ocoleasca nici "Ispasire" (asa a fost tradus titlul cartii lui Ian McEwan), este o poveste frumoasa si trista despre greseli pe care le faci in copilarie si care te urmaresc apoi toata viata. Merita sa il vezi pentru culorile primei parti, pentru muzica si pentru ritmul masinii de scris care insoteste secvente bune din film, pentru frumusetea actorilor din rolurile principale, pentru ca o sa iti fie intotdeauna lene sa citesti cartea (desi merita), pentru finalul in care Vanessa Redgrave e geniala (intr-un rol de cateva minute pe care il joaca minunat). Totusi, pregateste-te sa obosesti la un punct, sa ti se para bizara trecerea de la atmosfera solara din prima parte la cea sumbra din a doua, si chiar sa nu iti placa filmul daca ai citit deja cartea si ti-ai facut filmul tau dupa ea.
Poti sa vezi Atonement la Studio, Multiplex si Movieplex.

Filmul saptamanii: Sweeney Todd- the horror

Recunosc: un musical horror, care mai e si altoit dupa o poveste celebra si foarte jucata pe Broadway nu pare cea mai buna optiune pentru o seara de marti, mai ales daca nu ai o pasiune pentru gen. Totusi, Sweeney Todd e un film de vazut. Din varii motive.
In primul rand, pentru ca e inca o nebunie a lui Tim Burton si asta il recomanda din start: filmul o sa fie dubios, intunecat, exagerat si nici o secunda plictisitor. Iar daca ai vazut Corpse Bride sau Vincent Price ai sa intelegi de ce.
Apoi, pentru ca Johnny Depp canta (in toata regula, adica nu playback...ci la fiecare scena si dubla) si joaca asa cum o face el de obicei, adica bine. Din pacate, nu arata la fel de bine cum te-ai astepta, dar este inca fermecator.
Si pentru ca Helena Bonham Carter canta si joaca si isi justifica prezenta in film, dincolo de acuzatiile ca ar fi fost distribuita pentru ca este sotia regizorului.
Nu in ultimul rand, pentru ca este foarte bine realizat in materie de culoare, filmare, editare...si oricat n-as putea sa ii sufar pe oamenii care spun ca se duc la film pentru imagine, aici trebuie sa admit: ai la ce sa te uiti. Si sa nu uit nici costumele :)
Long story short: un film despre un barbier criminal in serie bantuit de trecut si o brutaritza nebuna dar extrem de pratica, care canta impreuna, omoara si fac placinte din carne de om. Minus o multime de defecte care te pot descuraja. Plus doi actori care se simt bine in pielea lor si unul cu altul pusi intr-un decor minunat. Fa tu calculele.

*ST ruleaza saptamana asta la plex-uri si la CinemaPro.

Filmul saptamanii: Irina Palm- sau lectia de (i)moralitate

Pe scurt, Irina Palm este un film despre o femeie de peste 50 de ani care ajunge sa se prostitueze. Luat mai la bani marunti, filmul este despre multe alte chestii. Marianne Faithfull e o bunicuta din suburbii cu o voce absolut superba, al carei nepot trebuie sa faca urgent o operatie care i-ar putea salva viata. Numai ca nimeni nu mai are bani pentru asta: parintii sunt falimentari, tot oraselul a facut donatii pentru tratamentele copilului, nu mai exista variante. Asa ca bunica pleaca in cautare de lucru in Londra si ajunge intr-un sexy club care afisa un anunt "Angajam hostesse".
De ce trebuie sa il vezi: pentru bunicuta Marianne, pentru firescul situatiilor, pentru simplitate si pentru ca filmul nu este nici o secunda vulgar.
Pana la urma, Irina Palm este o lectie de moralitate care nu da neaparat raspunsuri clare, dar iti pune intrebari: pana unde poti sa mergi pentru o persoana pe care o iubesti, in ce conditii sexul platit este acceptabil, peste cate bariere personale trebuie sa treci ca sa ajungi sa faci orice. Si cat de dispus esti sa te lepezi de ipocrizie.
Si am invatat ca sexul platit nu e imoral. Este doar un targ: bani pentru un serviciu. Singura prejudecata pe care o am inca este ca sexul nu ar trebui sa cumpere orice. De exemplu, nu e ok sa inlocuiesti alte performante (profesionale, sa zicem) cu sex. Si nu e ok (cred) sa avansezi in cariera pentru ca ai facut sex in loc sa iti faci treaba.

Din nou 4,3,2

Aseara am fost la film, la 4, 3, 2. Dar nici de data asta nu o sa scriu mare lucru despre film, ci mai degraba despre revelatia pe care am avut-o. You just don't get it, do you? M-am uitat in jurul meu, la ceilalti spectatori. Mai cu seama cupluri, in care ea se uita inspaimantata, cu pumnii stransi, si traia (asta e relativ) drama de pe ecran, iar el comenta zgomotos "am dat banii degeaba". Ce e drept, daca esti barbat si nici nu te impresioneaza dramele feminine, cam dai banii degeaba ca sa vezi numai prin ce spaime poate trece o femeie.
Dar, ca sa va bag si mai tare in ceata, o sa va povestesc o scurta scena din film. Ea tocmai si-a ajutat prietena sa avorteze, iar prin ajutat se intelege sa stranga cu disperare bani, sa mituiasca personalul de la hotel, sa se intalneasca cu dl Bebe, cel care performeaza avorturi ilegale contra servicii in natura. Dar pentru ca ea are si un prieten, trebuie, in aceeasi zi, sa ajunga si la ziua mamei prietenului (care s-a trezit de dimineata sa faca tort de bezele:)).
Si ajunge, foarte tensionata, sta la masa cu vesela familie, iar in cele din urma ii marturiseste prietenului ca cea mai buna prietena a ei a trecut printr-un avort, iar ea trebuie sa plece, ca sa o ingrijeasca.
Ca replica, prietenul nu face altceva decat sa o roage sa mai stea, sa manance din tortul de bezele.
Cred ca asta este o reactie normala. Cred ca orice baiat confuz ar fi reactionat asa. Pentru ca el chiar nu poate sa inteleaga, nu este capabil sa inteleaga si nu ar putea nici daca si-ar dori foarte tare. Mirarea mea apare aici fata de Mungiu. El cum de a inteles? sau cum de ne-a lasat sa credem ca a inteles? Sau este numai meritul fetelor?