Simpsons- the movie

Stiu despre Simpsons cam ce stie toata lumea, ca ruleaza de 18 ani si e cel mai longeviv sitcom animat din istorie, ca personajele au fost desenate oarecum la intamplare si sunt atat de colorate ca sa nu se vada ca sunt mai mult niste schite decat niste personaje adevarate...si cam atat. Nu am fost niciodata fan Simpsons, nu m-a prins isteria in anii 90, cand toata lumea se uita la TV sa le vada aventurile.
Dar am mers cu placere sa vad lung-metrajul. Si m-am simtit tare bine, am si ras, am si mustacit ironic de vreo doua ori, dar, intr-un cuvant, nu am pierdut seara si banii pe biletul la cinema degeaba.
Si acum sa va spun si de ce. Homer Simpson locuieste la mine acasa. El este una dintre cele mai dragi amintiri palpabile pe care le am de la voi. A fost in felul urmator: asta iarna doi dintre voi, mai exact Marius si Mass, dupa ce au participat la trainingul FCVDSCF, mi-au facut capul calendar cu intrebari, glume, raspunsuri acide si hohote de ras, au decis sa mai participe inca o data la training. Asa ca au venit a 5 si a 6-a 7-a si 8-a oara la training. Nu stiu foarte clar daca a fost din cauza mea sau din cauza grupei de fete foarte dragutze, dar au venit si au ascultat si au ras si au luat in serios si au explicat celorlalti si a fost tare fain din partea lor ca au facut asta. Iar la finalul celei de-a doua luni de training, pentru ei, mi-au facut un frumos cadou: o tava de prajituri si pe Homer.
Asta e momentul in care le multumesc inca o data si din cauza lor m-am dus la film. Pentru ca mi-au adus Simpsonii, cu umorul si ironia lor.
Si chiar daca nu il aveti pe Homer, eu tot va zic sa va duceti sa il vedeti la cinema. Sau sa veniti in vizita pe la el...si pe la mine.